Culturism Fitness

Tradiție și înaltă performanță Dacă în urmă cu 130 de ani oamenii cunoșteau destul de puține lucruri despre dezvoltarea armonioasă a corpului, astăzi culturismul este un sport cu milioane de adepți. Cel mai celebru culturist al tuturor timpuri este, fără discuție, Arnold Schwarzenegger, care, înainte de a deveni cel mai bine plătit actor din lume și guvernator al statului California, a fost multiplu campion mondial la amatori și profesioniști, precum și deținător a șapte titluri Mr. Olympia în cea mai importantă competiție a culturismului profesionist.

Secția de Culturism și Fitness a Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș, cu o lungă tradiție și cu performanțe remarcabile la nivel național și internațional, se mândrește cu sportivi care ne-au reprezentat cu mândrie de pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor, la numeroase concursuri importante.

Cu un palmares greu de egalat, numai în anul 2019 ne mândrim cu rezultatele sportivilor noștri obținute la Campionatul Național de Seniori, unde Oana Bârsan este medaliată cu aur, iar la Campionatul Național de Juniori, Cadeți și Cupa României, sportivii Cristina Oltean, Daria Fodor și Nagy Szidonis obțin medalii de bronz.

Scroll to top