În teste pentru noul sezon de ciclism!

Spread the love for sport!

Răzvan Grec, membru al secției de mountain bike, se pregătește de primul cantonament din acest an alături de colegii lui, Lucian Logigan și Roberto Burța, în Spania.

Pănă atunci însă, revine în campusul UMFST pentru a realiza testele fizice și de performanță realizate și interpretate de as. univ. dr. Martin Ștefan, în Laboratorul de Explorări Funcționale din cadrul Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice.

Testele sunt menite să ofere informații personalului specializat implicat în pregătirea fizică a sportivilor noștri. Acestea fac referire la capacitatea aerobă, capacitatea anaerobă, rezistența musculară, respectiv elemente de antropometrie și dezvoltare somato-funcțională, cu influență majoră asupra potențialului și rezultatului sportiv.

Cele mai importante evaluări funcționale presupun determinarea capacității la efort prin măsurarea volumului maxim de oxigen (VO2max) și delimitarea pragurilor ventilatorii ce sunt folosite în gestionarea unor variabile ale antrenamentului sportiv referitoare volumului și  intensității de lucru. Pornind de la această metodă, ce poate fi condusă atât pe covor rulant, cât și pe cicloergometru, în condiții standard de laborator, se măsoară rata metabolismului în exercițiu fizic de varii intensități, respectiv rata metabolismului în repaus.

Aceste informații relevă necesarul energetic al participantului și oferă posibilitatea de a adapta aportul alimentar necesităților zilnice induse de activitatea fizică sau de antrenamentul sportiv. Prin cunoașterea ratei metabolismului se poate îmbunătăți controlul antropometric prin raportul de țesut adipos și cel de masă activă. Datele antropometrice pot influența rezistența generală a organismului uman în exercițiu fizic precum și forța, prin forța statică și dinamică.

Leave a Comment

#CSUTGM