Tenis

Secția de Tenis a Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș se mândrește cu rezultate deosebite atât la nivel de copii și juniori, cât și la nivel de seniori, fiind afiliată la Federația Română de Tenis.

Cu un număr de peste 30 de sportivi și antrenori de excepție, Secția de Tenis își desfășoară activitatea în frumoasa bază sportivă a UMFST pe patru terenuri de zgură și două terenuri la Sala Polivalentă, având tradiție în organizarea și găzduirea de turnee locale și naționale.

În anul 2014, sportivul Cristian Moldovan obține medalie de aur la Campionatul Național, la categoria U16, proba dublu, și medalie de bronz la proba simplu, sub îndrumarea antrenorului Pavlovic Bratislava, iar în anul 2017, tot în cadrul Campionatului Național, echipa de dublu feminim, la categoria U10, formată din Oana Anamaria Federica și Daria Gligor, pregătită cu profesionalism de antrenorul Dan Cătănă, este medaliată cu bronz.

Obiectivul principal al Secției de Tenis este obținerea de rezultate remarcabile la nivel național și internațional, precum și promovarea „sportului alb” în rândul copiilor, tinerilor din orașul nostru și studenților UMFST prin organizarea de competiții universitare, aducând un plus de imagine prin performanță, fair-play și practicarea acestui sport cu dăruire și pasiune.

Scroll to top