Miclea Natalia și Priță Aris Luca au reprezentat România la a 24-a ediție a Campionatului Balcanic de Karate

Spread the love for sport!

În perioada 8-10 noiembrie 2024, Miclea Natalia și Priță Aris Luca, sportivi ai lotului național și membri ai secției de karate a Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș, au reprezentat România la a 24-a ediție a Campionatului Balcanic de Karate, desfășurat la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. Competiția dedicată cadeților, juniorilor și categoriei U21 a fost una de mare anvergură, reunind peste 1200 de participanți din 13 țări.

Natalia Miclea a avut un început promițător, câștigând primul meci cu 3-0 în fața unei sportive din țara gazdă, Bosnia și Herțegovina. În turul următor, însă, a pierdut la limită cu scorul de 1-2 în fața unei adversare din Grecia.

Aris Luca Priță a concurat pentru prima dată la categoria de juniori. A debutat cu victorii consecutive împotriva unui sportiv sloven și a unui reprezentant al țării gazdă. În semifinale a pierdut ulterior în fața unui sportiv sârb, care a ajuns ulterior în finală, oferindu-i lui Aris șansa de a lupta în recalificări. Aris a câștigat primul meci de repasaj împotriva unui sportiv macedonean, dar a fost învins în meciul pentru medalia de bronz, ratând astfel podiumul.

Cu toate acestea, evoluțiile lor au demonstrat potențial și determinare, lăsând o impresie pozitivă într-o competiție de nivel înalt.

Antrenorul Nicolae Stanciu și-a exprimat satisfacția față de performanțele sportivilor săi, chiar dacă acestea nu s-au concretizat în medalii. Acesta a subliniat progresul Nataliei, care și-a atins obiectivele principale la competiție: a trecut de cel puțin un tur și a reușit să puncteze în toate meciurile, demonstrând evoluție și concentrare. „Chiar dacă rezultatele sportivilor nu au fost cuantificate cu obținerea medaliei, sunt foarte mulțumit de parcursul acestora. Țin să menționez ca Natalia a reușit sa îndeplinească unele din obiectivele cheie ale concursului”, a transmis sensei Stanciu.

Referitor la Aris, antrenorul a evidențiat efortul acestuia de a concura cu succes, în ciuda circumstanțelor dificile – revenind după o accidentare serioasă, concurând la o categorie superioară de vârstă și având meciuri programate târziu, între orele 23:30 și 00:30. „Înțeleg supărarea lui pentru că munca sa de ani de zile nu s-a finalizat în rezultatul dorit de noi toți, dar având în vedere toate condițiile, cred că s-a descurcat foarte bine”, a mai spus antrenorul.

În continuare, sportivii vor reveni la antrenamente pentru a se pregăti pentru ultimul concurs major al anului, Cupa Mondială Intercluburi Youthleague, care va avea loc în Jesolo-Veneția, Italia, la începutul lunii decembrie.

Antrenorul a dorit să aducă mulțumiri speciale Clubului Sportiv Universitar și părinților pentru susținere, precum și consilierului sportiv Adrian Moldovan, pentru contribuția importantă la dezvoltarea sportivilor. „Cred că pregătirea sportivă trebuie să fie individualizată și dezvoltată pe mai multe direcții pentru a atinge performanțe de vârf”, a adăugat dr. Nicolae Stanciu.

Mulțumim Federației Române de Karate pentru sprijinul acordat și pentru oportunitatea oferită sportivilor noștri de a reprezenta România pe scena internațională.

Foto: Karate Gallery

Leave a Comment

#CSUTGM