Activitatea Clubului Sportiv Universitar

1. Performanță la nivelul fiecărei secții sportive prin asigurarea unui cadru de pregătire fizic, etnic și tactic specializat. Aplicarea unei concepții unitare de formare pornind de la inițiere care să asigure creșterea și dezvoltarea sportului de la nivel local, până la seniorat.

2. Asigurarea participării sportivilor și echipelor în sistemul competițional național și internațional prin afilierea secțiilor la federațiile naționale de specialitate și implicarea activă în organizarea competițiilor.

3. Suținerea și angajarea în inițiative locale pentru profesioniști sau amatori care promovează sportul ca stil de viață sănătos în mod independent sau în colaborare cu autoritățile locale și colaboratori din mediul privat sau public.

4. Încurajarea participării tuturor persoanelor indiferent de vârstă la activități sportive prin acordarea accesului în baza sportivă a UMFST G.E. Palade la prețuri preferențiale prin cardul de membru CSU.

5. Promovarea împreună cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a motto-ului “men sana in corpore sano” prin:

o Dezvoltarea științei sportului prin crearea unui mediu în care cercetătorii și cadrele didactice UMFST G.E. PALADE, pasionați de sport, își pot dezvolta studiile privind îmbunătățirea performanței în sport;

o Oferirea de oportunități practice studenților de a se specializa în pregătire fizică, kinetoterapie sau antrenorat, alături de echipele tehnice care coordonează secțiile sportive CSU.

#CSUTGM