Aeromodeliștii mureșeni s-au întrecut pe ei înșiși într-o participare cu rezultate foarte frumoase la campionatele naționale de zbor liber

În perioada 7 – 8 noiembrie 2022, s-au desfășurat la Sala Polivalentă din București, sub egida Federației Române de Modelism (FRMd), campionatele naționale de zbor liber de interior clasa Maxindoor, respectiv F1N, individual și pe echipe, atât la seniori, cât și la juniori.

Clubul Sportiv Universitar din Târgu Mureș a fost reprezentat de 6 sportivi, 3 seniori și 3 juniori: Aurel Popa, Tiberiu Furjes, Aurel Moraru, Ștefan Chișcop, Sofia Armeanu și Oliver Furjes. În urma participării la aceste două competiții naționale importante, aeromodeliștii au obținut 9 medalii, dintre care 2 titluri de campion național și 1 titlu de vicecampion național la categoria individual, 1 titlu de campioni naționali și 2 de vicecampioni naționali, pe echipe și un record național la juniori.

„Sala Polivalenta din București a oferit condiții foarte bune pentru desfășurarea celor două competiții. Categoria F1N a fost recent introdusă în categoria de aeromodele, devenită foarte populară în rândul juniorilor. Regulamentul este foarte simplu, nu există restricții legate de greutatea, anvergura și profunzimea modelului (dimensiunea aripilor), astfel sportivul este liber să proiecteze și să construiască după propria dorință. Aeromodelul se aruncă cu mâna de către participant și se cronometrează timpul de zbor. Esența categoriei constă în plasarea modelului la înălțimea maximă a sălii fără să atingă tavanul și reglarea tranziției de la poziția de aruncare, la poziția de planare. Sportivul execută 9 lansări, iar cele mai bune 3 se adună, astfel se stabilește clasamentul final. Durata zborului se măsoară în secunde cu două zecimale, așa se explică faptul că de multe ori diferențele între sportivi sunt minime. Spre exemplu, concurentul nostru, Tiberiu Furjes, clasat pe locul III la seniori, a fost întrecut de locul II cu doar 21 sutimi de secundă”, a declarat modelistul secției de aeromodele CSU Târgu Mureș, Aurel Popa.  

Clubul nostru sportiv a participat pentru prima dată în echipă completă la juniori. Aceasta a ocupat locul II în concurs. Echipa de seniori a obținut medalia de bronz, iar la individual, Furjes Tiberiu, vicecampionul anului trecut,  s-a clasat pe locul III.

Rezultatele complete în Campionatul Național F1N

  • categoria individual seniori:

Furjes Tiberiu – locul III

Morar Aurel – locul 10

Popa Aurel – locul 14

  • categoria echipe seniori – locul III

(Popa Aurel, Furjes Tiberiu, Moraru Aurel)

  • categoria individual juniori:

Chișcop Ștefan – locul 5

Furjes Oliver – locul 6

Armeanu Sofia – locul 18

  • categoria echipe juniori – locul II, vicecampioni naționali

(Furjes Oliver, Armeanu Sofia, Chișcop Ștefan)

„Categoria Max indoor este mult mai complicată. Aeromodelul este limitat la 600 mm anvergură și doar 15 grame greutate. Acesta este propulsat de maxim 5 grame de cauciuc care antrenează elicea. Esența categoriei este de a folosi maximul energiei cauciucului și de a evita atingerea structurii sălii de concurs. Contactul cu pereții sau tavanul sălii de concurs poate duce, în cele mai multe cazuri, la ratarea zborului”, ne-a explicat în continuare Aurel Popa.

Delegația clubului a obținut rezultate foarte bune în trecut, iar ediția din acest an a confirmat valoarea modeliștilor noștri. La juniori individual, podiumul a fost ocupat integral de sportivii Chișcop Ștefan (campion național), Armeanu Sofia (vicecampioană națională) și Furjes Oliver (medalie de bronz). Pe echipe, aceștia au obținut medalia de aur. Armeanu Sofia a înregistrat recordul național cu 374 de puncte, un zbor de 6 minute și 14 secunde, un rezultat remarcabil, care nu este la îndemâna multor seniori. La categoria seniori individual, Popa Aurel câștigă titlul de campion național, iar pe echipe, cei trei reprezentanți obțin titlul de vicecampioni naționali.

Rezultatele complete în Campionatul Național Maxindoor

  • categoria individual seniori:

Popa Aurel – locul I, campion național

Furjes Tiberiu – locul 6

Moraru Aurel – locul 8

  • categoria echipe seniori – locul II, vicecampioni naționali

(Popa Aurel, Furjes Tiberiu, Moraru Aurel)

  • categoria individual juniori:

Chișcop Ștefan – locul I, campion național

Armeanu Sofia – locul II, vicecampioană națională

Furjes Oliver – locul III

  • categoria echipe juniori – locul I, campioni naționali

(Furjes Oliver, Armeanu Sofia, Chișcop Ștefan)

Sportivii aeromodeliști se pregătesc pentru ultimele competiții din acest an, Memorialul Otto Hints clasa F1D, micromodele cu motor de cauciuc și Campionatul Mondial de la Salina Slănic Prahova, în luna decembrie. La Campionatul Mondial vor participa Sükösd Zoltán, Furjes Tiberiu (rezervă în lotul Romaniei), la seniori și Armeanu Sofia, la categoria juniori. 

Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute!

Zboruri de antrenament – Campionatul Național F1N – 8 noiembrie 2022

Leave a Comment

#CSUTGM
ro_RORomână