După ce în urmă cu o săptămână și-a adjudecat titlul de campion național la ciclocros, Patrick Pescaru s-a impus sâmbătă, 20 ianuarie, pe circuitul primului Campionat Balcanic de Ciclocros, la Vatra Dornei, într-o cursă spectaculoasă pe frig, soare și zăpadă, în duelul cu Málnási József Attila (Velocitas) şi Cristian-George Stan (Living Bike).
„Unii zic că este Val di Sole de România acest traseu, mai ales cu ninsoarea de ieri care a făcut traseul foarte, foarte dificil, dar mi-a plăcut, am fost în formă, a fost nevoie de tehnică pentru a putea câştiga”, a transmis Patrick pentru TVR Info la finalul cursei (reportaj Simion Dan).
Competiția a contat și pentru ultima etapă din Cupa României la Ciclocros în sezonul 2023/2024, „Vatra Dornei CX Cup”, unde ciclistul CSU Scott a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria U23.
Cicliștii au avut de parcurs un traseu dificil, tehnic, acoperit de zăpadă, într-un cadru de poveste, prin vechiul parc al staţiunii Vatra Dornei, în frumoasa Bucovina.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Clubul Sportiv A Pedal Forward în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism, Uniunea Ciclistă Balcanică şi Agenția Naţională pentru Sport.
Foto: Traian Olinici Sports Photographer