Tabără internațională de volei la CSU Târgu Mureș!

Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș și Centrul Universitar de Excelență în Volei își propun organizarea unei tabere internaționale de volei cu scopul promovării acestei discipline sportive la nivel local, regional, național și internațional. Evenimentul se va desfășura în Târgu Mureș, în perioada 10 -17 iulie 2022 și va găzdui aproximativ 100 de persoane, jucătoare între 14 și 21 ani și antrenori din mai multe țări care se reunesc la Târgu Mureș cu scopul de a oferi participanților, timp de șapte zile, experiența de a se antrena și a fi în preajma unora dintre cei mai buni antrenori formatori de volei din lume.

Această inițiativă își dorește să contribuie în mod activ și semnificativ la îndeplinirea misiunii Centrului Național Universitar de Excelență în Volei: dezvoltarea acestui joc sportiv în România, angrenarea jucătorilor în evenimente care pot contribui fundamental la creșterea performanței acestora și atragerea comunității locale spre activități sportive prin implicarea activă în acțiunile de voluntariat.

Evenimentul se va desfășura la Târgu Mureș, în perioada 10 – 17 iulie 2022 și va găzdui aproximativ 100 de persoane – jucătoare, antrenori, preparatori fizici și voluntari, în vederea eficientizării antrenamentului sportiv de volei la nivelul tehnicii și tacticii prin seminarii și ateliere de teorie și exemplificare practică.

Unii dintre cei mai buni antrenori de volei și preparatori fizici din lume se vor reuni pentru a oferi participanților, timp de șapte zile, experiența antrenamentelor și oportunitatea de a se afla în preajma celor mai buni formatori de volei din lume.

Tabăra de antrenamente este concepută pentru:

·       sportive cu vârsta cuprinsă între 14 și 21 de ani care doresc să își maximizeze abilitățile de volei, să se distreze și să se antreneze în baza sportivă a Universității de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș pentru a învăța și a-și perfecta abilitățile, tehnicile și cunoștințele de volei
·       antrenori de volei care vor lua parte la abordări tehnice, tactice și mentale, teoretice și practice, la cel mai înalt nivel profesionist
·       preparatori fizici care vor lua parte, alături de specialiștii invitați, la toate sesiunile de  coordonare ale activităților de pregătire a jucătoarelor din tabără, urmărind planul și programele de pregătire fizică în vederea creșterii potențialului fiziologic al sportivilor și dezvoltării calităților motrice la cel mai înalt nivel
·       voluntari care au ocazia de a-și îmbogăți experiența în ceea ce privește desfășurarea unui astfel de eveniment sportiv

O parte din experții noștri:

Antrenori: Bosetti Giuseppe, Franca Bardelli, Massimo Dagioni

Preparator fizic: Nicola Bacaloni

Invitați de onoare: Nneka Oniejekwe

Pachetul va include:

  • cazare timp de 7 zile în centrul istoric al orașului Târgu Mureș, la Grand Hotel****
  • mic dejun, prânz și cină
  • transport aeroport – cazare – baza sportivă de antrenamente – activități de relaxare și socializare
  • 10 antrenamente de volei destinate jucătoarelor
  • 4 ateliere de volei destinate antrenorilor
  • 4 ateliere de pregătire fizică destinate preparatorilor fizici
  • 2 seminarii de analiză video a meciurilor de volei și ale jucătorilor
  • Excursii
  • Ateliere de dezvoltare personală și mental coaching
  • Evenimente zilnice de relaxare și socializare
  • Tricouri de volei personalizate pentru antrenamente
  • Welcome kit

Mai multe detalii puteți obține accesând secțiunea International Volleyball Camp pe această pagină sau urmărind actualizările transmise prin canalele de social media:

Leave a Comment

#CSUTGM
ro_RORomână